Mircea ROMAN

Un instrument util în eventualele discuţii purtate pe subiectul mesianităţii şi chiar a filiaţiei dumnezeieşti a lui Yeşua este Evanghelia după Matei. Ne oprim la acest instrument (în înţelesul său latin, de instrumentum ), întrucât autorul nu este un aed care predă mai departe o epopee sau un imn, nu relatează o legendă alterată de trecerea timpului, cu o oralitate îmbogăţită de generaţii de menestreli şi trubaduri anonimi ci, în calitate de martor ocular al vieţii şi lucrării lui Yeşua, de chaber, prieten apropiat şi talmid, ucenic, el depune o mărturie. Însă, înainte de a examina depoziţia sa, vom proceda la cunoaşterea unor elemente utile, care ne vor familiariza cu depoziţia sa.

Despre autor
Autorul acestei Evanghelii se numea, iniţial, Levi ben Alfeus , şi era “vameş”; mai precis, era colector de taxe pe bunurile transportate. În anul 63 î.e.n., Imperiul roman, prin generalul Pompei, cucerise evreii şi-şi impusese administraţia. Romanii îşi păstraseră dreptul de a strânge taxele şi impozitele imobiliare şi funciare, dar în domeniul colectării vămii pe bunurile transportate, romanii îşi racolaseră autohtoni. În acele timpuri, într-un mod întrucâtva asemănător cu domnitorii fanarioţi din istoria Principatelor româneşti, vameşii plăteau în avans pe un an dreptul de a colecta taxele, iar ulterior îşi recuperau cu vârf şi îndesat “investiţiile” făcute.
Evreii îi urau pe aceşti vameşi din cel puţin două motive: erau corupţi şi, în plus, lucrau pentru romanii atât de dispreţuiţi şi împreună cu ei. Vameşii erau clasaţi în aceeaşi tagmă cu ucigaşii şi tâlharii, fiind consideraţi a fi la fel de necuraţi ca păgânii , curvele şi păcătoşii . După cum evreii îi dispreţuiau pe leproşi din cauza necurăţiei lor, tot aşa îi dispreţuiau şi pe vameşi din cauza practicilor lor vicioase economice şi sociale.

Carravagio, Sfîntul Matei şi îngerul, 1602, ulei pe pînză 

În pofida stigmatizării sale sociale, în capitolul 9:9, vameşul Levi este chemat de Yeşua, pentru a-I deveni talmid. El acceptă, dă un ospăţ în onoarea acestui Rabbi care-şi selectează învăţăceii într-un mod atât de straniu, şi pleacă abandonând tot, cu excepţia penei de scris. După această întâlnire existenţială, vameşul Levi devine apostolul Matei. Numele a fost ales cu tâlc, întrucât în ebraică Mattathiah semnifică “Darul lui Yah” . Ulterior acestei întâlniri, Matei nu aruncă peste bord experienţa anilor de profesie şi de meticuloasă consemnare, ci-i valorifică, scriind o operă sistematizată, care ne dezvăluie faptul că el este, par excellence, un învăţător.
Mai mult, el, un evreu, a ales să scrie despre un alt Evreu, despre naşterea, viaţa acţiunile, spusele, moartea şi învierea Acestuia. Nu a ales să comunice despre un oarecare evreu, fie el şi rabin sau mare preot sau conducător de oşti, ci despre Unul în care se întrupau revelaţiile şi predicţiile Tenakh -ului. Autorul ştia că dacă afirmă că fiul tâmplarului din Naţareth, Yeşua Noţri, este Mesia, când de fapt nu este, riscă să fie omorât cu pietre. Deci, a trebuit să fie deosebit de atent şi de selectiv în adunarea şi redarea vieţii lui Yeşua, fiind pe deplin convins că Acesta chiar este Mesia care susţinea că este. Dacă nu ar fi fost convins de aceste lucruri, Matei nici nu ar fi trăit pentru Yeşua, nici nu L-ar fi prezentat în scris şi vorbire, şi, chiar mai puţin decât acestea, nici nu ar fi murit pentru El.
În textul biblic, autorul nu-şi scrie numele. Cu toate acestea, mărturii depuse de mai mulţi părinţi ai Bisericii primare (începând cu Papias, aproximativ anul 130 e.n.) este că această Evanghelie a fost scrisă de Matei, unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Yeşua.
Relatări ulterioare ne spun despre el că după ce a slujit în Iudeea timp de 15 ani după învierea lui Yeşua, Matei a ajuns să misioneze în Etiopia, unde a şi fost martirizat.

Tema
Yeşua, Împăratul-Mesia, descendent din casa lui David, este Fiul Dumnezeului celui viu.

Data scrierii.
Nu se cunoaşte data scrierii Evangheliei, însă se crede că ea a fost scrisă prin anii 50-65. Oricum, a fost scrisă într-o perioadă în care evreii creştini şi necreştini se închinau încă împreună, şi înainte de anul 70, anul în care mânia lui Dumnezeu ajunsese fără leac şi, prin armatele generalului roman Titus, a distrus Templul din Yeruşalayim.

Locul scrierii este o altă necunoscută; e posibil ca Matei s-o fi scris pe când era în Palestina sau în Antiohia Siriei.
Nu se cunoaşte nici care este prima Evanghelie scrisă; unii erudiţi spun că aceasta ar fi fost prima, iar alţii cred că Evanghelia după Marcu ar fi fost prima. În lumea teologică nu există un consens deplin asupra acestei chestiuni.

Fondul
Această Evanghelie are o valenţă dublă: dacă am considera Noul Testament ca o operă de sine stătătoare, atunci această Evanghelie ar fi poarta spre scrierile Noului Legământ. Însă, dacă am îndrăzni să intrăm în dezacord cu tradiţia rabinică, care susţine că după moartea lui Chagai , Zechariyahu şi Malakhyah , Ruach ha-Qodeş S-a îndepărtat de Yisrael (bYom 9b) , şi am crede Matei a fost inspirat de Duhul să scrie, şi că între Tenakh şi Noul Testament există o legătură organică, atunci opera mateiană ar forma puntea dintre cele două corpusuri. În oricare din cazuri, mesajul esenţial al Evangheliei este: Yeşua Noţri e Împăratul-Mesia, descendent din casa lui David. Mai mult, El este şi Fiul Dumnezeului celui viu, afirmaţie absolut fulminantă pentru un evreu crescut în monoteism pur, dar rostită de 23 de ori.
În Noul Testament mai există trei cărţi denumite Evanghelii, scrise de alţi trei autori: Marcu, Luca şi Ioan. Prin ce diferă ele de cartea pe care o abordăm acum? Nu intenţionăm să intrăm într-o discuţie care să arate armonia Evangheliilor, ci ne vom mulţumi să spunem, pe scurt, faptul că Evanghelia după Marcu a fost scrisă îndeosebi pentru romani; Evanghelia relatată de Luca, se adresează, în speţă, lui Teofil şi creştinilor care raţionau potrivit cu tiparele de gândire greceşti, iar Evanghelia înfăţişată de Ioan, Apostolul şi teologul, vizează mai mult Biserica.
În ceea ce priveşte Evanghelia după Matei, este evident faptul că ea a fost scrisă, în primul rând, pentru evrei, urmaşi ai Naţariteanului sau nu. Identitatea sa evreiască se distinge în mai multe moduri:

1. Destinându-şi opera în mod primordial poporului său, Matei a ales să construiască pe temeliile solide reprezentate de operele sacre ale Tenakh-ului, cu revelaţiile, promisiunile şi profeţiile sale, şi pe istoria şi instituţiile pe care acest popor le avea de circa 2000 de ani. Comunicând cu ei, viza anumite situaţii concrete, un anumit Sitz im Leben, care să-l ajute să demonstreze că Yeşua era Mesia cel mult aşteptat;

2. Matei consideră ca fiind foarte important să consemneze genealogia patriliniară a lui Yeşua, în conformitate cu gândirea evreiască. Evreii împărţeau omenirea în două: copiii lui Avraham şi goyim-ii, Neamurile. Dar pentru a afirma că faci parte din poporul ales, şi a fi crezut, trebuia să ai un pedigree solid. În plus, Matei redă genealogia lui Yeşua numai până la Avraham, strămoşul poporului evreu (1:1-17), nu până la Adam;

3. afirmaţia că Yeşua e Fiul lui David este repetată de multe ori (1:1; 9:27; 12:23; 15:22; 20:30,31; 21:9,15; 22:41-45); pentru evrei, această afirmaţie avea o greutate deosebit de mare, căci Mesia urma să descindă din casa lui David, conform legământului făcut de YHWH cu acesta (II Sam. 7; I Cr. 17; Ps. 89);

4. din motive de reverenţă, evreii evitau (atunci, la fel ca şi astăzi) să pronunţe direct Numele lui Dumnezeu. Ca atare, chiar dacă scrie în greacă şi nu în ebraică, limba religioasă sacră, când autorul se referă la Împărăţia şi domnia lui Dumnezeu, el preferă să recurgă la o metonimie şi să folosească sintagma evreiască Malekhuth ha-Şamayim, “Împărăţia Cerurilor”, şi o întrebuinţează de cel puţin două ori mai des decât orice alt scriitor neo-testamentar;

5. Matei întrebuinţează termeni ebraici şi se referă la obiceiuri evreieşti fără a le explica, diferind astfel de celelalte Evanghelii.
Aceste elemente fac ca opera să exhale un pronunţat parfum ebraic… Dacă am compara-o cu celelalte trei cărţi din Noul Testament denumite Evanghelii , opera mateiană este cea mai evreiască, e o Evanghelie iudeo-creştină; de fapt, în cadrul întregului canon al Noului Testament, iudaismul său depăşeşte iudaismul Epistolei către evrei şi al Apocalipsei, şi este întrecut numai de cel al Epistolei lui Iacov.Sfîntul Matei, ilustraţie dintr-o evanghelie din sec. al XIX-lea, Épernay (Biblioteca Municipală), Franţa
Cu toate acestea, ne grăbim să spunem că Evanghelia scrisă de fostul vameş nu este exclusiv evreiască sau etno-centrică. Şi cum ar putea fi aşa? Mesajul lui Yeşua, Vestea Bună proclamată de El, e adresată nu numai evreilor, ci şi goyim-ilor, întregii omeniri, fiind, astfel, universală (de exemplu 2:1-12; 8:11,12; 13:38; 21:43; 28:18-20). Acesta este modul în care YHWH Îşi onoreză promisiunea făcută lui Avram (Gen. 12:3; 17:1-7; 22:16-18), care spune că în el şi în sămânţa sa El va binecuvânta familiile Pământului.

Scopul scrierii Evangheliei
Matei doreşte să vorbească oamenilor despre Yeşua, despre viaţa, cuvintele şi faptele Sale. El era îndrituit s-o facă, deoarece fusese unul din cei doisprezece ucenici, martor ocular al multor întâmplări divine. Relatarea sa, însă, nu este biografică şi cronologică, un CV modern scris în 28 de capitole, ci fostul vameş alege elemente din Tenakh, profeţii, aluzii, tipuri, simboluri, evenimente istorice revalorizate, precum şi un discurs prin care dorea să-şi asigure confraţii că Yeşua a fost mult aşteptatul Mesia. El doreşte să demonstreze că în Yeşua şi prin El, Împărăţia lui Dumnezeu a irumpt pe Pămînt, manifestându-se într-un mod plin de vigoare şi fără precedent.
Matei vrea să mai clarifice nişte chestiuni de importanţă majoră, vizavi de aşteptarea mesianică. În acele timpuri, din cauza asupririi romane, aşteptarea, dorul, tânjirea mesianică ajunsese aproape de paroxism. Întreg poporul Îl aştepta pe Mesia. Desigur, aducând în discuţie imaginarul social, trebuie să spunem că fiecare grupare semnificativă (peruşim-ii , ţeduqim-ii , esenienii ) şi-L reprezenta pe Mesia într-un fel diferit de cel al altor grupări; în plus, gloata avea, din nou, o altă reprezentare. Numitorul comun al tuturor era faptul că Îndelung-aşteptatul va fi un Mesia politic, care va înfrânge duşmanii, evident ne-evrei, şi va domni ca Rege. (Vezi literatura intertestamentară, Apocrifele şi Pseudoepigrafele). Yeşua, însă, venise ca un Mesia spiritual. Cea mai mare parte a israeliţilor şi-au simţit aşteptările înşelate de Manifestul Său (Mat. 5-7, care este, de fapt, o interpretare biblică corectă şi mai profundă a Torei decât interpretarea superficială fariseică) şi programul Său şi, în consecinţă, L-au respins pe Yeşua şi Împărăţia oferită de El.
Pasionat de repunerea adevărului în drepturile sale, dar şi de escatologie, Matei face ordine în percepţia mesianică a confraţilor săi: mesianismul lui Yeşua are, într-adevăr, şi valenţe social-politice; El va reveni în mod glorios, ca Împărat al împăraţilor, pentru a judeca popoarele şi pentru a domni peste ele, în armonie cu profeţiile străvechi, dar aceasta va avea loc numai la sfârşitul veacului, la parousia Sa.

Privire de ansamblu
Matei Îl prezintă pe Yeşua ca împlinirea speranţei profetice a Israelului. De multe ori el scrie leit-motivul: “(Toate) aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească / Atunci s-a împlinit ceea ce fusese prevestit (de YHWH) prin profetul care spune…” Astfeş, Yeşua împlineşte în mod explicit o parte dintre profeţii, anume cele referitoare la sarcina unei fecioare (1:22,23), la locul naşterii (2:5,6), la înapoierea din Egipt (2:15), la locuirea în Naţaret (2:23). Scripturile ebraice profeţeau şi despre înainte-mergătorul mesianic (3:1-3), despre prima localizare a misiunii sale publice (4:14-16), vindecările săvârşite (8:17), rolul Său de slujitor al lui Dumnezeu (12:17-21). De asemenea, observăm împlinirea altor predicţii, cum ar fi metoda de a da învăţătură enigmatică, prin parabole (13:34,35), intrarea Sa triumfală în Yeruşalayim (21:4,5) şi arestarea Lui (26:56).

În ceea ce priveşte modul în care Matei îşi structurează cartea, el pare să o dividă în cinci părţi, fiecare diviziune fiind alcătuită dintr-o predică fundamentală, urmată imediat de câte o relatare a acţiunilor Sale, miracole sau dramă. La aceste cinci diviziuni se mai adaugă un prolog (cap. 1-4) şi un epilog (cap. 28).

Cele cinci predici sunt redate în capitolele 5-25:
1. Predica de pe Munte, capitolele 5-7;
2. Poruncile date celor trimişi să vestească Împărăţia, capitolul 10;
3. Parabolele privitoare la Împărăţie, capitolul 13;
4. Caracterul adevăraţilor ucenici, capitolul 18;
5. Predica escatologică de pe Muntele Măslinilor, capitolele 24, 25.
Fiecare dintre aceste pasaje se termină cu formula: “După ce a sfârşit Yeşua cuvântările acestea…” La unison cu W.D. Davies şi alţii, cred şi eu că Matei voia să redacteze un nou “Pentateuh”, de data aceasta al Noului Legământ.

Ultima predică, cea din capitolele 24-25 este urmată de o consemnare a dramaticei răstigniri şi înmormântări a lui Yeşua (capitolele 26 şi 27). Ultimul capitol, cel al Învierii lui Yeşua, este epilogul cărţii, iar ultimele sale trei versete redau “Marea Misiune” trasată de Yeşua, Împăratul-Mesia: ucenicizarea goyim-ilor.

Trăsături definitorii
Această Evanghelie are cinci trăsături definitorii:
1. Matei nu-L prezintă numai pe Împărat, ci şi caracterul Împărăţiei Sale, care este dreptatea/neprihănirea din capitolele 5-7 (pasaj tălmăcit de Biserică în fel şi chip). De asemenea, el prezintă puterea actuală a Împărăţiei asupra păcatului, a bolii, a demonilor şi chiar a morţii;
2. cele cinci predici care alcătuie structura internă a cărţii cuprind cele mai extinse părţi de material din Evanghelie cu privire la învăţătura rostită de Yeşua în timpul misiunii Sale în Galil şi cu privire la escaton, vremurile din urmă;
3. ea prezintă cea mai ordonată aranjare a învăţăturii lui Yeşua. Ca atare, începând din veacul al II-lea, timp de 17 secole, Biserica a utilizat-o în mod extensiv, citind-o duminicile şi în zilele de sărbătoare, apelând la celelalte Evanghelii numai acolo unde Matei părea a fi insuficient, şi s-a bazat pe ea pentru catehizarea noilor convertiţi; e superfluu să mai spunem că ea a fost cea mai citită şi, într-un fel, cea mai influentă dintre Evanghelii;
4. cu toate acestea, cum am spus şi mai sus, Matei este sensibil nu numai la starea actuală a lucrurilor ci este interesat şi de viitor, până în escaton. El nu numai că prezintă Biserica drept o entitate viitoare ce aparţine lui Mesia (16:18; 18:17), dar şi afirmă că la sfârşitul veacului, victoria finală şi triumful va fi al acesteia;
5. mult mai des decât celelalte cărţi din Noul Testament, această operă identifică evenimentele din viaţa lui Yeşua cu împlinirea unor prevestiri şi aluzii făcute în Tenakh.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

BIBLII:

Biblia, trad. Dumitru Cornilescu, 1923.
Spirit-Filled Life Bible, versiunea New King James, ed. general Jack W. Hayford, Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.

ARTICOLE:
Brânzei, D., art. „Matei”, în Biblia cu explicaţii.
Brooks, O., art. „Matthew” şi „Matthew, The Gospel of”, în Holman Bible Dictionary, ed. general T.C. Butler, Nashville, Tennessee, USA 1991.
Bruce, F.F., art. „Evanghelii”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Knox, D.B., art. „Evanghelist”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Mounce, R.H., art. „Evanghelie”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Petuchowski, J., J., Thoma Clemens, Art. “Biblie”, în Lexiconul Herder al întâlnirii iudeo-creştine, Humanitas, Bucureşti, 2000, trad. D. Ionescu-Stăniloaie.
Tasker, R.V.G., art. „Matei”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Tasker, R.V.G., art. „Matei, Evanghelia după”, Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Art. „Biblie” în Dicţionar Enciclopedic de Iudaism, Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein.
Art. „Matthew” şi „Matthew, Gospel of”, în New Illustrated Bible Dictionary, ed. general Ronald Youngblood, Nashville, Tennessee, USA 1995.
Art. „Matthew “, în Spirit-Filled Life Bible, versiunea New King James, ed. general Jack W. Hayford, Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.
Art. „Matei”, în Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, trad. D. Cornilescu. Ed. general Donald C. Stamps, Life, Bucureşti, 1996, trad. A. Marinescu, A. Mihalea, R. Mihăilescu.

CĂRŢI:
Barclay, Wm., The Gospel of Matthew, vol. I, The Saint Andrew Press, sixth impression, Edinburgh, Scotland, 1965.
Davies, W.D., The Setting of the Sermon on the Mount.
Edersheim, Alfred, The Life and Times of Jesus the Messiah, Hendrickson Publishers, eight printing, 2004, USA
Fărăgău, B., Evanghelia după Matei, LOGOS, Cluj-Napoca, 2001.
Hendriksen, Wm., The Gospel of Matthew, The Banner of Truth Trust, Edinburgh, Scotland, 1976.
MacDonald, Wm., Comentar la Noul Testament, CLV, Bielefeld, Germania, 1998, trad. D. Motz.
Maier, Gerhard, Evanghelia după Matei, Lumina lumii, Korntal, Germania, 2000.
Sanders, E. P., Judaism – Practice & Belief, 63 BCE – 66 CE, SCM Press London, Trinity Press International Philadelphia, third impression, 1998.
Wiersbee, W., Fii loial – Matei, Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma.
Willmington, Harold L., Willmington’s Complete Guide to Bible Knowledge, Tyndale House Publishers, Wheaton, Illinois, USA, 1991.

DICŢIONARE:
Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Vine, W.E., An Expository Dictionary of New Testament Words, Fleming H. Revell co., Old Tappan, New Jersey, USA, seventeenth impression, 1966.

SITE-URI:
www.yashanet.com 

www.kolumbus.fi/hjussila/rsla/messiah.html 

www.familyrestorationmagazine.org

Anunțuri