Hatikvah (Speranţa), imnul Israelului

A se vedea si varianta interpretată de Barbara Streisand

Versurile îi aparţin poetului Naphtali Herz Imber (1856-1909), evreu ucrainean din Galiţia (în Ucraina de astăzi), şi au fost scrise la… Iaşi , în 1878. Textul a apărut după imigrarea sa în Israel (adică după 1882), în primul său volum abia în, Luceafărul de dimineaţă (1886). Poemul lui Naphtali Herz Imber se numea Tikavatenu şi avea nouă strofe. În 1887, pleacă la Londra, apoi în Statele Unite, unde moare de alcoolism… (în anul 1909), pentru ca în 1953 să fie reînhumat în Israel.

Reţin versul:

“Ayin letsion tsofiya” ["Un ochi către Sion priveşte"]

Muzica îi aparţine unui ţăran, evreu basarabean, Samuel Cohen. A fost compusă, ce-i drept, nu la mama acasă, ci la tata Avraam, în Israel.

În 1940, cîntecul a devenit imnul Ghetoului din Varşovia, ghetou constituit în centrul metropolei şi care trebuia să îi cuprindă pe evreii şi ţiganii care trăiau în acea vreme în oraş (adică mai bine de 30% din populaţia acestuia).

Cîntecul, care a fost adoptat ca imn al mişcării sioniste la primul congres al acesteia, în 1897, ar avea – zice-se – ecouri din melodii ucrainiene (Kateryna Kucheryava/Caterina cîrlionţata), dar mai

ales din Carul cu boi moldovenesc. Ascultaţi!

Oricum, motivele melodiei au fost preluate în poemul simfonic Vltava/Die Moldau (e vorba de cel mai lung rîu din Cehia), al compozitorului ceh Bedřich Smetana, în 1874.

Text:

„Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele!

Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi şi credincioşia Lui ţine în veci.

Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 117)

Muzica: Rachael Boskey

Continuăm astăzi să prezentăm Traducerea mesianică a Evangheliei după Matei, postând capitolul 2 şi capitolul 3.

Postez astăzi textul capitolului întâi din Evanghelia după Matei, aşa cum apare el în original, în The Greek New Testament, The Fourth Revised Edition, edited by Barbara Aland, Kurt Aland, Johannes Karavidopoulos, Carlo M. Martini and Bruce M. Metzger, in the cooperation with the Institute for New Testament Textual Research, Munster/Westfalia, Deutsche Bibelgesellschaft/United Bible Societies, Stuttgart, Germany.Însă, pentru a satisface cititorii necunoscători ai dialectului koine a limbii greceşti în care a scris Matei, cititori care formează marea majoritate a celor ce lecturează Noul Testament, ataşez şi traducerea textului, ca un interlinear.

Pe de altă parte, vorbind despre traducere, trebuie să spun că ea este făcută din punct de vedere mesianic şi îşi propune să se adreseze evreilor. Ca atare, este normal ca ea să difere de alte traduceri strălucite, făcute de persoane sau colective şi consacrate prin valoare şi întrebuinţare. Nu am nici pe departe pretenţia că aş fi făcut o traducere perfectă… dar există oare aşa ceva? De fapt, orice în cazul oricărei traduceri a Sfintelor Scripturi din original se întâmplă ceea ce spunea un rabin: „A citi Scriptura în traducere este ca şi cum ţi-ai săruta mireasa prin vălul pe care-l poartă pe chip.”

În cele ce urmează, expun trăsăturile caracteristice ale traducerii, pentru beneficiul spiritual atât al evreilor, cât şi al goyim-ilor (ne-evreii).

• Pentru ca studierea Evangheliei să îmbogăţească spiritualiceşte cât mai mult, este necesară cunoaşterea cât mai profundă a Tenakh-ului, adică a cărţilor care formează Torah, Neviim şi Ketuvim, cărţi care alcătuiesc Vechiul Legământ (denumit, în mod impropriu, Vechiul Testament);
• Titlul cărţii şi cuvintele lui Dumnezeu Tatăl sunt scrise cu albastru (bold), una din cele două culori naţionale ale israeliţilor;
• Citatele din Tenakh sunt reproduse cu bold, fie albastru – când redau cuvintele exprese ale lui Dumnezeu Tatăl, fie cu roşu, când sunt încadrate în discursurile lui Yeşua;
• În cazurile în care în citatele preluate din Tenakh apare termenul “YHWH”, nu l-am tradus prin “Domnul” – şi nici măcar prin “DOMNUL” -, ci am considerat corect să-l păstrez ca “YHWH”. Acesta este Numele de legământ al Dumnezeirii, şi este intraductibil. În traducerea Evangheliei, am respectat această concepţie. La fel am procedat şi în cazul în care în Tenakh apare “EL”, “Eloah”, “Elohim”: nu i-am tradus ca “Dumnezeu”, ci i-am păstrat ca atare. Aceeaşi procedură pentru “Domnul, Stăpânul”: a rămas “Adonai”, deşi, este evident, termenul trebuie tradus în funcţie de context;
• Cuvintele lui Yeşua sunt scrise cu roşu;
• Ocurenţele Persoanei divine a Duhului Sfânt (Ruach ha-Qodeş) sunt semnalate prin culoarea verde;
• Numerele îngroşate (bold) ale versetelor indică introducerea unei idei noi;
• Termenii din limba română scrişi cu caractere italice arată faptul că în limba originală termenul respectiv nu apare;
• În limba greacă, utilizarea pronumelui personal persoana I singular, ego era foarte rară, fiind folosită doar când se dorea accentuarea sa, dând o mai mare forţă exprimării (“eu însumi!”). În consecinţă, când în original apare ego, am redat acest lucru prin “eu“;
• Autorul a dorit (şi a reuşit cu mult succes) să-şi plaseze opera în circuitul universalităţii. Această intenţie este demonstrată de faptul că a utilizat cu precădere versiunea Septuaginta, a tradus în greacă (lingua franca acelor timpuri) nume proprii evreieşti, etc. Cu toate acestea, eu am retradus numele proprii în ebraică, din mai multe raţiuni, unele implicite, altele explicite: intenţia de universalitate şi-a atins ţinta (vezi marele număr de traduceri apărute până astăzi, în aproape 3.000 de limbi şi dialecte) şi, în plus, în limba originală, majoritatea numelor au o semnificaţie aparte, vorbesc despre posibilitatea unui destin, lucru pe care limba greacă nu-l comunică absolut deloc;
• Întrucât Evanghelia după Matei construieşte pe baza Tenakh-ului, trimiterile din paranteze vizează strict versete din cărţile respective. Astfel, las numai cercetătorilor pasionaţi desfătarea de a descoperi trimiterile şi corelaţiile cu celelalte opere care alcătuiesc Legământul Înnoit (Noul Testament);
• Am anexat câteva note de subsol, ca o pregustare a celor câteva eseuri pe care intenţionez să le scriu în viitor pe baza textului sacru, be-ezrat ha-Şem, dacă va voi Dumnezeu. Cuvântul divin este atât de bogat şi poate fi studiat atât de mult, fie şi numai primul verset din primul capitol al Evangheliei, încât pe marginea sa pot fi scrise zeci de eseuri sau dizertaţii de doctorat, sau poate fi studiat o viaţă întreagă, fără a epuiza subiectul. Studiile şi discuţiile începute aici înspre slava lui El-Elyon vor fi continuate în Yeşivah/Academia cerească, spuneau rabinii. De aceea, îndemnul pe care-l adresez cititorilor este să examineze traducerea şi notele urmând sfatul unui mare rabin, convertit la mesianism, rabbi Şaul (Apostolul Pavel): cercetând tot, păstrând ce este bun, ferindu-se de orice se pare rău (I Tes. 5:21,22).

Şalom alehem!

http://mesianic.wordpress.com/evanghelia-dupa-matei/

              Evanghelia după Matei poate fi considerată, printre altele, şi o invitaţie la un ospăţ de bucate gustoase. Prin intermediul eseului de astăzi înaintăm cu încă un pas spre acest ospăţ, dându-i târcoale şi adulmecându-l de la distanţă. Aceasta este, de fapt, ceea ce am facut şi până acum, prin postarea a două articole. Primul articol era denumit „Tipologie” şi era alcătuit din patru părţi, în care treceam în revistă profeţii făcute în Tenakh, profeţii despre care înţelepţii naţarinenilor afirmă că s-ar fi împlinit în Yeşua, care pentru ei este Mesia cel de mult prevestit, şi în cărţile Noului Legământ.

            Cel de-al doilea articol este „Evanghelia după Matei – Evanghelia profeţiilor împlinite“. Prima sa parte era o introducere în carte. Cea de-a doua parte a sa, pe care o supun astăzi lecturării, este, practic, un hibrid: am selecţionat prevestirile vetero-testamentare pe care Matei le preia în cartea sa. Aici, însă, se impun câteva cuvinte despre modul în care a întrebuinţat autorul citatele din Tenakh. Mai întîi, precizez că cele mai multe citate sunt preluate din greaca Septuagintei; altele au fost preluate din textul evreiesc sau din Targum-uri. Unele citate sunt preluate ad-litteram, şi Matei spune că ele s-au întîmplat chiar atunci şi acolo, în Persoana şi/sau viaţa şi/sau lucrarea lui Yeşua. Altor citate, autorul le atribuie o semnificaţie pur spirituală. Mai există încă alte citate despre care fostul vameş spune că nu se împlinesc nici literal, nici spiritual, ci sunt similare cu ceea ce se împlinea atunci, în şi prin Yeşua. În plus, există unele citate pe care el nu le redă deloc, ci doar face aluzie la ele, lăsând cititorii operei sale, în mod primordial evreii, care cunoşteau bine Scripturile sacre, să înţeleagă pasajele la care face el aluzie. Evreii adorau să se ia la întrecere în cunoaşterea Bibliei, şi lucrul acesta nu e de mirare, întrucât rabinii cunoşteau pe dinafară tot Tenakh-ul, plus cele două sau trei sisteme de interpretare ale sale! Altfel spus, învăţaţii care proveneau din şcoala lui Hilel cunoşteau pe dinafară tot Vechiul Testament, sistemul în care-l interpreta Hilel, dar şi modul în care-l tălmăcea Şamai şi şcoala sa. Iar învăţaţii care proveneau din Bet Şamai[1] cunoşteau pe dinafară aceleaşi Scripturi evreieşti (24 de cărţi, cum credeau ei că ar fi, sau 39 de cărţi, cum le împart creştinii), cunoşteau  sistemul de interpretare aparţinând lui Şamai, dar şi sistemul lui Hilel. Cred că nu mai e nevoie să precizez că polemicile lor erau adevărate turniruri teologice. (Aceeaşi bucurie a cunoaşterii şi dialogului, fie el şi polemic, se întîlneşte azi şi printre creştini, care, în discuţiile lor, fac aluzie la versete, rostindu-le doar începutul; de exemplu: „Nu spune oare Scriptura că ‚toate lucrurile lucrează împreună…’ şi este aşteptată redarea continuării versetului din Romani 8:28 sau ‚Fiindcă atât de mult a iubit Dumenezeu lumea…’ din Ioan 3:16, sau aduc în discuţie versete bine-cunoscute.)

            Este posibil ca într-un eseu viitor să abordăm şi lentila hermeneutică prin care Matei, unul din hagiografii Noului Testament privea Tenakh-ul. Până atunci, înfăţişez, deci, versetele din Tenakh, pe care Matei le-a inserat în Evanghelia sa. Însă, acolo unde a fost necesar, nu am transcris numai versetul sau versetele din Tenakh ci, pentru a fi înţeles cât mai bine, am redat şi câte ceva din contextul lor imediat.

1:22-23: Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:

“Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: “Dumnezeu este cu noi”.  

Aici, Matei preia versetul din Isaia 7:14.

2:4-6:A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

“În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, “căci iată ce a fost scris prin proorocul:

“Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”

Mica 5:2.

2:15: Acolo (în Egipt, n.n.) a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: “Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” Osea 11:1

2:17,18: Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice:

“Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere, şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii, şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”

Ieremia 31:15

2:23: A venit acolo (în părţile Galileii, n.n.) şi a locuit într-o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean.

Isaia 11:1

3:3: Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: “Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‚Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările’.”

Isaia 40:3

4:4: Drept răspuns, Isus i-a zis: “Este scris: ‚Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’“

Deuteronom 8:3

4:6: I-a zis: “Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: ‚El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.’“

Psalmul 91:11

4:7: “De asemenea este scris”, a zis Isus: ‚Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.’” Deuteronom 6:16

4:10: “Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. “Căci este scris: ‚Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.’“

Deuteronom 6:13

4:15,16: …ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice:

“Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor,

Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.”

Isaia 9:1

5:21: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‚Să nu ucizi’; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.”

Exod 20:13, Deuteronom 5:17

5:27: Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‚Să nu preacurveşti.’

Exod 20:14, Deuteronom 5:18

5:31: S-a zis iarăşi: “Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.” Deuteronom 24:1,3.

5:33: Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: “Să nu juri strâmb (Levitic 19:12); ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”

(Numeri 30:2; Deuteronom 23:23.)

5:38: Aţi auzit că s-a zis: “Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”

Exod 21:24; Levitic 24:20; Deuteronom 19:21.

5:43: Aţi auzit că s-a zis: “Să iubeşti pe aproapele tău”.

Levitic 19:18.

5:48: Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Levitic 19:2

8:16,17: Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii,

ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ‚El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.’

Isaia 53:4

9:12,13: Isus i-a auzit, şi le-a zis: “Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.

Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ‚Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”

Osea 6:6

11:4,5: Drept răspuns, Isus le-a zis: “Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:

Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia”.

Isaia 29:18

11:10: …căci el (Ioan) este acela despre care s-a scris: “Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”

Maleahi 3:1

12:7: Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: “Milă voiesc, iar nu jertfe”, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi.

Osea 6:6

12:17-21: …ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice:

“Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.

El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.

Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.

Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.”

Isaia 42:1-4

13:14,15: Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: “Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.

Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”

Isaia 6:9,10

13:34,35: Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă,

ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: “Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”

Psalmul 78:2

15:4: Căci Dumnezeu a zis: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta;” şi: “Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit cu moartea.”

Exod 20:12

15:7-9: Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis:

“Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

Isaia 29:13

18:16: Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.

Deuteronom 19:15

19:4,5: Drept răspuns, El le-a zis: “Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască,

şi a zis: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”?

Genesa 2:24

19:18,19: “Care?” I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: “Să nu ucizi: să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;

să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Exod 20:12-16

21:4,5: Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice:

“Spuneţi fiicei Sionului: ‚Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.’”

Isaia 62:11

21:9: Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: “Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”

Psalmul 118:26

21:13: şi le-a zis: “Este scris: “Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”

Isaia 56:7

21:16: Şi I-au zis: “Auzi ce zic aceştia?” “Da”, le-a răspuns Isus. “Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: “Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?”

Psalmul 8:2

21:42: Isus le-a zis: “N-aţi citit niciodată în Scripturi că: “Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?”

Psalmul 118:22

22:24: “Învăţătorule, Moise a zis: “Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să-i ridice urmaş.”

Deuteronom 25:5

22:31,32: Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:

“Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?” Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.”

Exod 3:6

22:37: Isus i-a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”

Deuteronom 6:5

22:39: Iar a doua (poruncă, n.n.), asemenea ei, este: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Levitic 19:18

22:43,44: Şi Isus le-a zis: “Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:

‚Domnul a zis Domnului Meu: “Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale’?

Psalmul 110:1

23:39: …căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: “Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”

Psalmul 118:26

24:7: Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumă.

Isaia 19:2

24:15: De aceea, când veţi vedea ‚urâciunea pustiirii’, despre care a vorbit proorocul Daniel, ‚aşezată în locul sfânt’ – cine citeşte să înţeleagă! -

Daniel 9:27

24:21: Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.

Daniel 12:1

26:31: Atunci Isus le-a zis: “În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: ‚Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.’”  

Zaharia 13:7

26:38: Isus le-a zis atunci: “Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine.”

Psalmul 42:6

26:64: “Da”, i-a răspuns Isus, “sunt! “Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.”

Daniel 7:13

27:34: I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.

Psalmul 69:21

27:35: După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul care zice: “Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.”

Psalmul 22:18

27:39: Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap…

Psalmul 22:7

27:41-43: Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El, şi ziceau:

“Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!

S-a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: “Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”

Psalmul 22:8

27:46: Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: “Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Psalmul 22:1

27:48: Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi i-a dat să bea.

Psalmul 69:21.

Un instrument util în eventualele discuţii purtate pe subiectul mesianităţii şi chiar a filiaţiei dumnezeieşti a lui Yeşua este Evanghelia după Matei. Ne oprim la acest instrument (în înţelesul său latin, de instrumentum ), întrucât autorul nu este un aed care predă mai departe o epopee sau un imn, nu relatează o legendă alterată de trecerea timpului, cu o oralitate îmbogăţită de generaţii de menestreli şi trubaduri anonimi ci, în calitate de martor ocular al vieţii şi lucrării lui Yeşua, de chaber, prieten apropiat şi talmid, ucenic, el depune o mărturie. Însă, înainte de a examina depoziţia sa, vom proceda la cunoaşterea unor elemente utile, care ne vor familiariza cu depoziţia sa.

Despre autor
Autorul acestei Evanghelii se numea, iniţial, Levi ben Alfeus , şi era “vameş”; mai precis, era colector de taxe pe bunurile transportate. În anul 63 î.e.n., Imperiul roman, prin generalul Pompei, cucerise evreii şi-şi impusese administraţia. Romanii îşi păstraseră dreptul de a strânge taxele şi impozitele imobiliare şi funciare, dar în domeniul colectării vămii pe bunurile transportate, romanii îşi racolaseră autohtoni. În acele timpuri, într-un mod întrucâtva asemănător cu domnitorii fanarioţi din istoria Principatelor româneşti, vameşii plăteau în avans pe un an dreptul de a colecta taxele, iar ulterior îşi recuperau cu vârf şi îndesat “investiţiile” făcute.
Evreii îi urau pe aceşti vameşi din cel puţin două motive: erau corupţi şi, în plus, lucrau pentru romanii atât de dispreţuiţi şi împreună cu ei. Vameşii erau clasaţi în aceeaşi tagmă cu ucigaşii şi tâlharii, fiind consideraţi a fi la fel de necuraţi ca păgânii , curvele şi păcătoşii . După cum evreii îi dispreţuiau pe leproşi din cauza necurăţiei lor, tot aşa îi dispreţuiau şi pe vameşi din cauza practicilor lor vicioase economice şi sociale.

În pofida stigmatizării sale sociale, în capitolul 9:9, vameşul Levi este chemat de Yeşua, pentru a-I deveni talmid. El acceptă, dă un ospăţ în onoarea acestui Rabbi care-şi selectează învăţăceii într-un mod atât de straniu, şi pleacă abandonând tot, cu excepţia penei de scris. După această întâlnire existenţială, vameşul Levi devine apostolul Matei. Numele a fost ales cu tâlc, întrucât în ebraică Mattathiah semnifică “Darul lui Yah” . Ulterior acestei întâlniri, Matei nu aruncă peste bord experienţa anilor de profesie şi de meticuloasă consemnare, ci-i valorifică, scriind o operă sistematizată, care ne dezvăluie faptul că el este, par excellence, un învăţător.
Mai mult, el, un evreu, a ales să scrie despre un alt Evreu, despre naşterea, viaţa acţiunile, spusele, moartea şi învierea Acestuia. Nu a ales să comunice despre un oarecare evreu, fie el şi rabin sau mare preot sau conducător de oşti, ci despre Unul în care se întrupau revelaţiile şi predicţiile Tenakh -ului. Autorul ştia că dacă afirmă că fiul tâmplarului din Naţareth, Yeşua Noţri, este Mesia, când de fapt nu este, riscă să fie omorât cu pietre. Deci, a trebuit să fie deosebit de atent şi de selectiv în adunarea şi redarea vieţii lui Yeşua, fiind pe deplin convins că Acesta chiar este Mesia care susţinea că este. Dacă nu ar fi fost convins de aceste lucruri, Matei nici nu ar fi trăit pentru Yeşua, nici nu L-ar fi prezentat în scris şi vorbire, şi, chiar mai puţin decât acestea, nici nu ar fi murit pentru El.
În textul biblic, autorul nu-şi scrie numele. Cu toate acestea, mărturii depuse de mai mulţi părinţi ai Bisericii primare (începând cu Papias, aproximativ anul 130 e.n.) este că această Evanghelie a fost scrisă de Matei, unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Yeşua.
Relatări ulterioare ne spun despre el că după ce a slujit în Iudeea timp de 15 ani după învierea lui Yeşua, Matei a ajuns să misioneze în Etiopia, unde a şi fost martirizat.

Tema
Yeşua, Împăratul-Mesia, descendent din casa lui David, este Fiul Dumnezeului celui viu.

Data scrierii.
Nu se cunoaşte data scrierii Evangheliei, însă se crede că ea a fost scrisă prin anii 50-65. Oricum, a fost scrisă într-o perioadă în care evreii creştini şi necreştini se închinau încă împreună, şi înainte de anul 70, anul în care mânia lui Dumnezeu ajunsese fără leac şi, prin armatele generalului roman Titus, a distrus Templul din Yeruşalayim.

Locul scrierii este o altă necunoscută; e posibil ca Matei s-o fi scris pe când era în Palestina sau în Antiohia Siriei.
Nu se cunoaşte nici care este prima Evanghelie scrisă; unii erudiţi spun că aceasta ar fi fost prima, iar alţii cred că Evanghelia după Marcu ar fi fost prima. În lumea teologică nu există un consens deplin asupra acestei chestiuni.

Fondul
Această Evanghelie are o valenţă dublă: dacă am considera Noul Testament ca o operă de sine stătătoare, atunci această Evanghelie ar fi poarta spre scrierile Noului Legământ. Însă, dacă am îndrăzni să intrăm în dezacord cu tradiţia rabinică, care susţine că după moartea lui Chagai , Zechariyahu şi Malakhyah , Ruach ha-Qodeş S-a îndepărtat de Yisrael (bYom 9b) , şi am crede Matei a fost inspirat de Duhul să scrie, şi că între Tenakh şi Noul Testament există o legătură organică, atunci opera mateiană ar forma puntea dintre cele două corpusuri. În oricare din cazuri, mesajul esenţial al Evangheliei este: Yeşua Noţri e Împăratul-Mesia, descendent din casa lui David. Mai mult, El este şi Fiul Dumnezeului celui viu, afirmaţie absolut fulminantă pentru un evreu crescut în monoteism pur, dar rostită de 23 de ori.
În Noul Testament mai există trei cărţi denumite Evanghelii, scrise de alţi trei autori: Marcu, Luca şi Ioan. Prin ce diferă ele de cartea pe care o abordăm acum? Nu intenţionăm să intrăm într-o discuţie care să arate armonia Evangheliilor, ci ne vom mulţumi să spunem, pe scurt, faptul că Evanghelia după Marcu a fost scrisă îndeosebi pentru romani; Evanghelia relatată de Luca, se adresează, în speţă, lui Teofil şi creştinilor care raţionau potrivit cu tiparele de gândire greceşti, iar Evanghelia înfăţişată de Ioan, Apostolul şi teologul, vizează mai mult Biserica.
În ceea ce priveşte Evanghelia după Matei, este evident faptul că ea a fost scrisă, în primul rând, pentru evrei, urmaşi ai Naţariteanului sau nu. Identitatea sa evreiască se distinge în mai multe moduri:

1. Destinându-şi opera în mod primordial poporului său, Matei a ales să construiască pe temeliile solide reprezentate de operele sacre ale Tenakh-ului, cu revelaţiile, promisiunile şi profeţiile sale, şi pe istoria şi instituţiile pe care acest popor le avea de circa 2000 de ani. Comunicând cu ei, viza anumite situaţii concrete, un anumit Sitz im Leben, care să-l ajute să demonstreze că Yeşua era Mesia cel mult aşteptat;

2. Matei consideră ca fiind foarte important să consemneze genealogia patriliniară a lui Yeşua, în conformitate cu gândirea evreiască. Evreii împărţeau omenirea în două: copiii lui Avraham şi goyim-ii, Neamurile. Dar pentru a afirma că faci parte din poporul ales, şi a fi crezut, trebuia să ai un pedigree solid. În plus, Matei redă genealogia lui Yeşua numai până la Avraham, strămoşul poporului evreu (1:1-17), nu până la Adam;

3. afirmaţia că Yeşua e Fiul lui David este repetată de multe ori (1:1; 9:27; 12:23; 15:22; 20:30,31; 21:9,15; 22:41-45); pentru evrei, această afirmaţie avea o greutate deosebit de mare, căci Mesia urma să descindă din casa lui David, conform legământului făcut de YHWH cu acesta (II Sam. 7; I Cr. 17; Ps. 89);

4. din motive de reverenţă, evreii evitau (atunci, la fel ca şi astăzi) să pronunţe direct Numele lui Dumnezeu. Ca atare, chiar dacă scrie în greacă şi nu în ebraică, limba religioasă sacră, când autorul se referă la Împărăţia şi domnia lui Dumnezeu, el preferă să recurgă la o metonimie şi să folosească sintagma evreiască Malekhuth ha-Şamayim, “Împărăţia Cerurilor”, şi o întrebuinţează de cel puţin două ori mai des decât orice alt scriitor neo-testamentar;

5. Matei întrebuinţează termeni ebraici şi se referă la obiceiuri evreieşti fără a le explica, diferind astfel de celelalte Evanghelii.
Aceste elemente fac ca opera să exhale un pronunţat parfum ebraic… Dacă am compara-o cu celelalte trei cărţi din Noul Testament denumite Evanghelii , opera mateiană este cea mai evreiască, e o Evanghelie iudeo-creştină; de fapt, în cadrul întregului canon al Noului Testament, iudaismul său depăşeşte iudaismul Epistolei către evrei şi al Apocalipsei, şi este întrecut numai de cel al Epistolei lui Iacov.
Cu toate acestea, ne grăbim să spunem că Evanghelia scrisă de fostul vameş nu este exclusiv evreiască sau etno-centrică. Şi cum ar putea fi aşa? Mesajul lui Yeşua, Vestea Bună proclamată de El, e adresată nu numai evreilor, ci şi goyim-ilor, întregii omeniri, fiind, astfel, universală (de exemplu 2:1-12; 8:11,12; 13:38; 21:43; 28:18-20). Acesta este modul în care YHWH Îşi onoreză promisiunea făcută lui Avram (Gen. 12:3; 17:1-7; 22:16-18), care spune că în el şi în sămânţa sa El va binecuvânta familiile Pământului.

Scopul scrierii Evangheliei
Matei doreşte să vorbească oamenilor despre Yeşua, despre viaţa, cuvintele şi faptele Sale. El era îndrituit s-o facă, deoarece fusese unul din cei doisprezece ucenici, martor ocular al multor întâmplări divine. Relatarea sa, însă, nu este biografică şi cronologică, un CV modern scris în 28 de capitole, ci fostul vameş alege elemente din Tenakh, profeţii, aluzii, tipuri, simboluri, evenimente istorice revalorizate, precum şi un discurs prin care dorea să-şi asigure confraţii că Yeşua a fost mult aşteptatul Mesia. El doreşte să demonstreze că în Yeşua şi prin El, Împărăţia lui Dumnezeu a irumpt pe Pămînt, manifestându-se într-un mod plin de vigoare şi fără precedent.
Matei vrea să mai clarifice nişte chestiuni de importanţă majoră, vizavi de aşteptarea mesianică. În acele timpuri, din cauza asupririi romane, aşteptarea, dorul, tânjirea mesianică ajunsese aproape de paroxism. Întreg poporul Îl aştepta pe Mesia. Desigur, aducând în discuţie imaginarul social, trebuie să spunem că fiecare grupare semnificativă (peruşim-ii , ţeduqim-ii , esenienii ) şi-L reprezenta pe Mesia într-un fel diferit de cel al altor grupări; în plus, gloata avea, din nou, o altă reprezentare. Numitorul comun al tuturor era faptul că Îndelung-aşteptatul va fi un Mesia politic, care va înfrânge duşmanii, evident ne-evrei, şi va domni ca Rege. (Vezi literatura intertestamentară, Apocrifele şi Pseudoepigrafele). Yeşua, însă, venise ca un Mesia spiritual. Cea mai mare parte a israeliţilor şi-au simţit aşteptările înşelate de Manifestul Său (Mat. 5-7, care este, de fapt, o interpretare biblică corectă şi mai profundă a Torei decât interpretarea superficială fariseică) şi programul Său şi, în consecinţă, L-au respins pe Yeşua şi Împărăţia oferită de El.
Pasionat de repunerea adevărului în drepturile sale, dar şi de escatologie, Matei face ordine în percepţia mesianică a confraţilor săi: mesianismul lui Yeşua are, într-adevăr, şi valenţe social-politice; El va reveni în mod glorios, ca Împărat al împăraţilor, pentru a judeca popoarele şi pentru a domni peste ele, în armonie cu profeţiile străvechi, dar aceasta va avea loc numai la sfârşitul veacului, la parousia Sa.

Privire de ansamblu
Matei Îl prezintă pe Yeşua ca împlinirea speranţei profetice a Israelului. De multe ori el scrie leit-motivul: “(Toate) aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească / Atunci s-a împlinit ceea ce fusese prevestit (de YHWH) prin profetul care spune…” Astfeş, Yeşua împlineşte în mod explicit o parte dintre profeţii, anume cele referitoare la sarcina unei fecioare (1:22,23), la locul naşterii (2:5,6), la înapoierea din Egipt (2:15), la locuirea în Naţaret (2:23). Scripturile ebraice profeţeau şi despre înainte-mergătorul mesianic (3:1-3), despre prima localizare a misiunii sale publice (4:14-16), vindecările săvârşite (8:17), rolul Său de slujitor al lui Dumnezeu (12:17-21). De asemenea, observăm împlinirea altor predicţii, cum ar fi metoda de a da învăţătură enigmatică, prin parabole (13:34,35), intrarea Sa triumfală în Yeruşalayim (21:4,5) şi arestarea Lui (26:56).

În ceea ce priveşte modul în care Matei îşi structurează cartea, el pare să o dividă în cinci părţi, fiecare diviziune fiind alcătuită dintr-o predică fundamentală, urmată imediat de câte o relatare a acţiunilor Sale, miracole sau dramă. La aceste cinci diviziuni se mai adaugă un prolog (cap. 1-4) şi un epilog (cap. 28).

Cele cinci predici sunt redate în capitolele 5-25:
1. Predica de pe Munte, capitolele 5-7;
2. Poruncile date celor trimişi să vestească Împărăţia, capitolul 10;
3. Parabolele privitoare la Împărăţie, capitolul 13;
4. Caracterul adevăraţilor ucenici, capitolul 18;
5. Predica escatologică de pe Muntele Măslinilor, capitolele 24, 25.
Fiecare dintre aceste pasaje se termină cu formula: “După ce a sfârşit Yeşua cuvântările acestea…” La unison cu W.D. Davies şi alţii, cred şi eu că Matei voia să redacteze un nou “Pentateuh”, de data aceasta al Noului Legământ.

Ultima predică, cea din capitolele 24-25 este urmată de o consemnare a dramaticei răstigniri şi înmormântări a lui Yeşua (capitolele 26 şi 27). Ultimul capitol, cel al Învierii lui Yeşua, este epilogul cărţii, iar ultimele sale trei versete redau “Marea Misiune” trasată de Yeşua, Împăratul-Mesia: ucenicizarea goyim-ilor.

Trăsături definitorii
Această Evanghelie are cinci trăsături definitorii:
1. Matei nu-L prezintă numai pe Împărat, ci şi caracterul Împărăţiei Sale, care este dreptatea/neprihănirea din capitolele 5-7 (pasaj tălmăcit de Biserică în fel şi chip). De asemenea, el prezintă puterea actuală a Împărăţiei asupra păcatului, a bolii, a demonilor şi chiar a morţii;
2. cele cinci predici care alcătuie structura internă a cărţii cuprind cele mai extinse părţi de material din Evanghelie cu privire la învăţătura rostită de Yeşua în timpul misiunii Sale în Galil şi cu privire la escaton, vremurile din urmă;
3. ea prezintă cea mai ordonată aranjare a învăţăturii lui Yeşua. Ca atare, începând din veacul al II-lea, timp de 17 secole, Biserica a utilizat-o în mod extensiv, citind-o duminicile şi în zilele de sărbătoare, apelând la celelalte Evanghelii numai acolo unde Matei părea a fi insuficient, şi s-a bazat pe ea pentru catehizarea noilor convertiţi; e superfluu să mai spunem că ea a fost cea mai citită şi, într-un fel, cea mai influentă dintre Evanghelii;
4. cu toate acestea, cum am spus şi mai sus, Matei este sensibil nu numai la starea actuală a lucrurilor ci este interesat şi de viitor, până în escaton. El nu numai că prezintă Biserica drept o entitate viitoare ce aparţine lui Mesia (16:18; 18:17), dar şi afirmă că la sfârşitul veacului, victoria finală şi triumful va fi al acesteia;
5. mult mai des decât celelalte cărţi din Noul Testament, această operă identifică evenimentele din viaţa lui Yeşua cu împlinirea unor prevestiri şi aluzii făcute în Tenakh.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

BIBLII:

Biblia, trad. Dumitru Cornilescu, 1923.
Spirit-Filled Life Bible, versiunea New King James, ed. general Jack W. Hayford, Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.

ARTICOLE:
Brânzei, D., art. „Matei”, în Biblia cu explicaţii.
Brooks, O., art. „Matthew” şi „Matthew, The Gospel of”, în Holman Bible Dictionary, ed. general T.C. Butler, Nashville, Tennessee, USA 1991.
Bruce, F.F., art. „Evanghelii”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Knox, D.B., art. „Evanghelist”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Mounce, R.H., art. „Evanghelie”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Petuchowski, J., J., Thoma Clemens, Art. “Biblie”, în Lexiconul Herder al întâlnirii iudeo-creştine, Humanitas, Bucureşti, 2000, trad. D. Ionescu-Stăniloaie.
Tasker, R.V.G., art. „Matei”, în Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Tasker, R.V.G., art. „Matei, Evanghelia după”, Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Art. „Biblie” în Dicţionar Enciclopedic de Iudaism, Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein.
Art. „Matthew” şi „Matthew, Gospel of”, în New Illustrated Bible Dictionary, ed. general Ronald Youngblood, Nashville, Tennessee, USA 1995.
Art. „Matthew “, în Spirit-Filled Life Bible, versiunea New King James, ed. general Jack W. Hayford, Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.
Art. „Matei”, în Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, trad. D. Cornilescu. Ed. general Donald C. Stamps, Life, Bucureşti, 1996, trad. A. Marinescu, A. Mihalea, R. Mihăilescu.

CĂRŢI:
Barclay, Wm., The Gospel of Matthew, vol. I, The Saint Andrew Press, sixth impression, Edinburgh, Scotland, 1965.
Davies, W.D., The Setting of the Sermon on the Mount.
Edersheim, Alfred, The Life and Times of Jesus the Messiah, Hendrickson Publishers, eight printing, 2004, USA
Fărăgău, B., Evanghelia după Matei, LOGOS, Cluj-Napoca, 2001.
Hendriksen, Wm., The Gospel of Matthew, The Banner of Truth Trust, Edinburgh, Scotland, 1976.
MacDonald, Wm., Comentar la Noul Testament, CLV, Bielefeld, Germania, 1998, trad. D. Motz.
Maier, Gerhard, Evanghelia după Matei, Lumina lumii, Korntal, Germania, 2000.
Sanders, E. P., Judaism – Practice & Belief, 63 BCE – 66 CE, SCM Press London, Trinity Press International Philadelphia, third impression, 1998.
Wiersbee, W., Fii loial – Matei, Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma.
Willmington, Harold L., Willmington’s Complete Guide to Bible Knowledge, Tyndale House Publishers, Wheaton, Illinois, USA, 1991.

DICŢIONARE:
Dicţionarul Biblic, red. general J. D. Douglas, Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
Vine, W.E., An Expository Dictionary of New Testament Words, Fleming H. Revell co., Old Tappan, New Jersey, USA, seventeenth impression, 1966.

SITE-URI:
www.yashanet.com 

www.kolumbus.fi/hjussila/rsla/messiah.html 

www.familyrestorationmagazine.org

organizată de Asociaţia Cuvântul Scris

27 august – 2 septembrie 2007

Treci la nivelul următor!

 Mircea Roman

Scrierile profeţilor târzii (neviim aharonim), observam în prima parte a studiului nostru, sunt Yeşayahu[1], Yrmiyahu[2] şi Yehezkel[3]. În plus, mai era şi o carte care colecţiona scrierile celor doisprezece aşa numiţi profeţi „mici”: Hoşea[4], Yoel[5], Amos, Obadiyahu[6], Yonah[7], Micayahu[8], Nachum, Habacuc, Ţefaniyahu[9], Hagai, Zechariyahu[10] şi Malakhiah[11].

Transcriem acum referinţele din Neviim şi corespondentele din Berit Chadaşah.   

Abordăm acum al doilea corpus de versete din Tenakh care par să prevestească venirea unui Mesia, redând şi referinţele din Berit Chadaşah care vorbesc despre împlinirea, cel puţin parţială, a prevestirilor.

Am văzut în prima parte a studiului că a doua diviziune a Tenakh-ului este formată din scrierile profeţilor şi ea însăşi se împarte în două: cărţile care vorbesc despre acţiunile şi slujirea profeţilor timpurii (neviim rişonim) sau clasici, şi scrierile profeţilor târzii (neviim aharonim).

Cărţile profeţilor timpurii sunt Yehoşua[1], Şofetim[2], cartea lui Şmuel – ulterior împărţită în I şi II Şmuel – precum şi cartea Regilor (şi ea împărţită ulterior în I şi II Regi).

Aceste cărţi nu redau multe pasaje tipologice, dar aceasta se poate motiva prin faptul că ele sunt, în principal, narative şi istorice, mai degrabă decât profetice şi tipologice. Pe de altă parte, ele conţin şi o teologie frumoasă, care ar merita o atenţie sporită.

Acum trecem la prezentarea pasajului par excellence prevestitor pentru Persoana, viaţa şi lucrarea de slujire a lui Mesia, lăsând pentru data viitoare prezentarea cărţilor profeţilor târzii şi a echivalentelor lor din Berit Chadaşah. Acest pasaj par excellence este capitolul 7 din II Şmuel, cunoscut ca fiind legământul lui YHWH cu David, „legământul davidic” (II Cron. 21:7). Textul sacru afirmă următoarele:

·                    YHWH Ţevaoth[3] îi promite regelui David că-i va zidi o casă;

·                    Împărăţia, regatul sau domnia[4] urmaşului lui David va fi consolidată, întărită pe veci;

·                    YHWH va fi Tatăl urmaşului regelui David, iar acesta Îi va fi fiu;

·                    Îndurarea lui YHWH va rămâne totdeauna peste urmaşul regelui David;

·                    Casa lui David, tronul său de domnie şi autoritatea sa regală vor fi consolidate pe veci, dăinuind etern înaintea lui Adonai YHWH[5].

Vizavi de II Şmuel 7:8-29, mai facem o ultimă afirmaţie: nu contestăm faptul că iniţial, acolo se vorbea de Şelomoh[6], fiul lui David. El este obiectul promisiunii dumnezeieşti, după cum se vede din relatarea sacră ulterioară. Însă, acest lucru este doar împlinirea parţială a profeţiei şi, de cele mai multe ori, profeţiile au niveluri multiple de împlinire, realizându-se parţial, apoi final şi chiar escatologic. Acest lucru nu face altceva decât să reveleze o dată în plus multidimensionalitatea şi frumuseţea rostirilor divine.

Să vedem acum cum se împlinesc aceste promisiuni în Berit Chadaşah.